Cai de mare | 5. G şi acea G (…Aşa cum, mai devreme sau mai târziu, se sparg toate baloanele)

În iarna în care a împlinit 13 ani, G a fost ţinută de mână. Ca din întâmplare, se tot întâlnea la patinoar cu un coleg de clasă. Ea nu ştia să patineze foarte bine, dar nici el nu ştia să patineze mai bine, motiv suficient, pentru ambii, să se ţină de mâini, cum, de altfel, acolo procedau mai toate perechile, toate perechile de patinatori. Faţă de aceste întâmplări, G nu resimţea emoţii deosebite în afară de relativa siguranţă pe care o încerca alături de el şi faţă de gheaţa lucioasă. Ulterior, şi o undă de mândrie, fiindcă băiatul era dintre cei buni la învăţătură iar câteva colege l-ar fi vrut partener la patinoar; dar, nu era limpede de ce, el o preferase tocmai pe ea. Plus că, adesea conducând-o spre casă, colegul îşi mai făcea curaj s-o prindă de mână, iar ea accepta. La urma-urmei, nu i se părea foarte deosebit: fie la patinoar, fie pe strada alunecoasă.
În primăvara acelui an fură nişte vorbe neterminate despre o colegă de clasă, purtând acelaşi nume cu ea. Pare-se că, după o şedinţă cu părinţii, auzise câteva mame şoptind, desigur şi pe mama sa, că acea G. nu numai că fusese văzută plimbându-se de mână cu un băiat cu liceul terminat, dar făcuseră sau li se întâmplaseră şi altele, femeile vorbeau cu subînţelesuri, ele ştiau prea bine ce. Sesiză că acea G lăsa pleoapele în jos când era privită, dar cum să nu le plece, fiindcă toată lumea o privea de-acum? Pleca pleoapele şi roşea.
Acea G nu-i semăna, deşi cândva pare-se că-i semănase. Nu era nici precum ea şi alte colege, dar nici cum fetele de liceu sau ca femeile, ca mama, de exemplu. Devenise o fiinţă rotundă şi albă, cu pulpe mari şi rotunjite ieşindu-i de sub poalele sarafanului şcolar; căpătase un mers anume, aproape de nedescris, molatec şi aproape împiedicat, iar când păşea şoldurile i se ridicau şi i se coborau. În orice caz, deşi încă mai purta părul şaten împletit în cozi, nu mai ţopăia, nu mai sărea pe scări câte trei trepte. Ba nici la orele de sport nu prea mai venea, pare-se pe ea o durea burta mai tare şi mai des.
Într-o pauză, în curtea din laterala şcolii, într-un cerc, două fete se străduiau să umfle două baloane tocmai scoase din plicuri având pe ele un fluture şi caractere chinezeşti. Aruncaseră pe jos pliculeţele, iar acea G, trecând în mers legănat prin apropiere, spuse fetelor cu voce moale: „Acelea nu-s baloane de joacă… Şi strângeţi alea de pe jos, că, dacă le vede o profă, vi le dă să le-nghiţiţi!”. Destul de nedumerite, fetele ciuguliră resturile de carton şi le pitiră în buzunarele sarafanelor albastre. Peste câteva minute şi baloanele se spărgeau, aşa cum, mai devreme sau mai târziu, se sparg toate baloanele. | Lucian Damian