Senzaţii deosebite, plăcute, ca nişte fiori intimi


Artemizia1976: Mai citesc pe aici din când în când şi am găsit acest subiect ce poate avea legătură. Precizez din start că nu am urmărit niciodată aşa ceva (iar când fac dragoste cu soţul caut să-mi golesc vezica din timp căci altfel nu mă simt bine), la practica asta mă refer, dar ce mi se întâmplă uneori parcă seamănă. Deci eu lucrez mult la birou, am f. multă muncă, uneori mi se întâmplă să rămân cu orele lipită de scaun…….. iar toaleta fetelor este tocmai jos la parter. Deci deşi nu e sănătos aproape zilnic amân mult să cobor la baie, fac tot felul de chestii ca să amân, înţelegeţi, mă foiesc pe scaun, stau picior peste picior şi mă apăs, mă apăs chiar şi cu mâna când cred că nu mă vede colega, dar nu, nu în sens sexual. Iar când trebuie, când chiar nu se mai poate, alerg….. Şi adevărul este că am observat de mai mult timp şi de foarte multe ori (însă precizez că nu permanent!!!) că în clipele în care îmi dau drumul am aşa nişte senzaţii care deşi nu sunt precis sexuale sunt aparte, plăcute, ca nişte fiori intimi, îmi pare rău că nu pot descrie mai bine. După ce am citit ce se scrie aici chiar m-am gândit să încerc şi aşa anume, să văd ce se întâmplă, însă până acum nu am pus în practică, poate deoarece nu am avut starea. După ce am scris aici poate o voi avea?

N.n. – Mesajul a fost trimis în legătură cu o notă despre „peegasm”.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.