Eda cea fără de urme | Şase

După încă vreun ceas de mers, cale de cel mult 6 km, Eda a vrut să ne oprim, să bem apă, să ne mâncăm ouăle fierte… Şi să mă sărute, să se frece de mine. Chiar vrei s-o facem? am întrebat-o. Nuuu… chiar, mi-a răspuns ea, ridicându-se şi despoindu-se. Pe îndelete, şi-a scos de pe ea pantalonii şi chiloţii, etalându-se cam aşa cum mi-o imaginam: între coapsele durdulii avea o păsărică acoperită de mărunt şi des perişor stacojiu. Lasă-mă să te privesc, dragul meu, mi-a zis Eda începând, uşor aplecată, să-şi mângâie păsărica. Să ştii că te doresc de nu mă mai pot abţine, mi-a explicat ea, dar te doresc mai ales în capul meu, n-o să vreau să mă atingi decât atunci când îţi spun… Oftând şi icnind, ea tot s-a frecat la jumătate de metru de mine, iar la un moment dat s-a rugat să o penetrez cu degetul cel mare. M-am ridicat, am cuprins-o cu un braţ, m-am aplecat la rându-mi şi am procedat aşa cum mi-a zis, găsind-o foarte umedă şi primitoare. Degetul meu a regăsit striaţiile intime ale vaginului său, a tatonat-o în profunzime, iar ea, mişcându-se, balansându-se, ofta clipind din ochii săi de chinezoaică. Obosind, mi-a zis că nu poate s-ajungă, c-ar vrea dar nu pricepe ce se întâmplă, poate pădurea, poate foşnetul arborilor să o împiedice. A fost bine, foarte bine, a decis Eda la un moment dat, îndepărtându-mi mâna şi sărutându-mă intens pe gură. A fost bine, drag bărbat al meu… | EF